Despre carte: 2016 / În loc de adnotare: „La ce te gândești când cad frunzele?... De ce... de ce te simți atât de amețit sunt încă mic, sunt încă foarte mic... de ce sunt atât de amețit sunt împletit, împletit cu panglicile colorate ale vârtejului, și în spațiul lui, în acest cocon fantomatic, îmbrățișând sentimentele și carnea? , chiar vizavi de mine, aproape, aproape... se pare, aproape, aproape de ea - dar sunt încă foarte mic - gura ei căscată, iar eu par că sunt goală în fața acestei cărni de buze râsete și parcă mă agățăm, mă agățăm de această carne bifurcată a buzelor Și în acest spațiu al nostru - ochii mei, gura ei - curge din belșug azurul... și udă, udă goliciunea mea cu tandrețe și saturează, impregne de tandrețe. tandrețe în mine, o tandrețe nouă, de neînțeles în mine... - Iulia - Vocea mătușii Yulina sparge vârtejul... transformă fantoma curcubeului în vitralii încețoșate ale toamnei... strânge degetele Yulinei! pierdute (ca toamna - frunze confuze) pe frunzele răcite, frunze de sticlă.